Turcia – lider indiscutabil în transplantul hepatic
Turcia se poate mândri cu o amplă şi o complexă activitate de transplant de ficat, având peste 50 de centre specializate pe acest tip de transplant şi realizând în fiecare an mai mult de 1.200 de intervenţii. Transplantul de ficat este singurul tratament pentru insuficiența hepatică cronică. De asemenea, transplantul de ficat de urgență este procedura care salvează viața în caz de insuficiență hepatică acută cu necroză hepatică.
Nu există nici un tip de dializă pe termen lung similară cu cea pentru pacienții cu boală renală cronică. Transplantul de ficat este mai solicitant decât transplantul de rinichi. Ficatul bolnav al primitorului trebuie să fie extras înainte ca noul organ să fie transplantat, iar procedura chirurgicală durează multe ore.
Transplantul de la donator viu
Ficatul are doi lobi, lobul drept care este mai mare și lobul stâng care este mai mic. Datorită segmentării sale anatomice, din punct de vedere tehnic divizarea ficatului este fezabilă.
Pentru a putea menține necesitățile metabolice și funcțiile normale, primitorul are nevoie de o grefă de ficat de cel puțin 1% din greutatea sa corporală.
Pentru un copil care are nevoie de transplant hepatic este suficientă partea laterală a lobului stâng. Pentru un primitor adult cel mai adesea este folosit lobul hepatic drept al cărui volum este suficient pentru transplant.
Riscul de deces pentru un donator viu de ficat a fost estimat a fi de 0,5%, acesta fiind de 10 ori mai mare comparativ cu procedura chirurgicală pentru donatorul viu de rinichi.
Indicațiile transplantului de ficat de la donator viu sunt în principal pentru copiii mici cu boli congenitale și ai căror părinți le donează o parte a lobului stâng.
Insuficiența hepatică acută poate fi de asemenea o indicație pentru donarea de ficat de la donator viu atunci când este dificil de găsit foarte rapid un donator decedat. O situație specială o constituie pacienții cu cancer de ficat la care prelungirea timpului de așteptare înseamnă risc de răspândire a cancerului în organism. Pentru primitorii adulți este necesar lobul drept al ficatului care este mai mare.
Riscurile pe termen scurt și pe termen lung pentru donatori
Intervenția chirurgicală de prelevare a lobului stâng sau drept al ficatului este una majoră. Prelevarea lobului stâng înseamnă segmentele 1 și 2, ceea ce reprezintă aproximativ 300 ml de volum hepatic.
Prelevarea lobului drept înseamnă segmentele 5-8, ceea ce reprezintă aproximativ 1000 ml de volum hepatic.
Complicațiile precoce sunt reprezentate de: scurgeri de bilă, riscuri de sângerare, infecții, dureri abdominale severe și trombembolii, toate acestea putând apărea la 10-20% dintre donatori.
Complicațiile care pot duce la deces și care au fost raportate atât în Europa, cât și în Statele Unite, sunt: septicemia, embolia pulmonară, sângerările severe sau insuficiența hepatică. Problemele pe termen lung se întâlnesc la un procent mic de pacienți și constau în durere persistentă și gastrită.
Ficatul este unic datorită capacității sale de a se regenera. Ficatul donatorului ajunge la 95% din volumul său inițial oricare ar fi volumul de ficat prelevat. Recuperarea are loc rapid în primele 3 luni după donare.
Testele de ficat efectuate pe termen lung după donare nu evidențiază faptul că donarea a avut loc. Spre deosebire de un fost donator de rinichi, la donatorii de ficat aproape toate testele sunt normale
Investigații
Investigațiile care se fac în cazul donatorilor de ficat sunt următoarele:
- Teste de sânge pentru evaluarea funcțiilor ficatului și teste generale: transaminaze serice (ASAT, ALAT), bilirubină, alp, albumină, INR, hemoglobină, leucocite, trombocite, glicemie, amilaze, electroliți, creatinină
- Teste de coagulare: APTT, AT-III, proteina C, proteina S, rezistența APC, genotipul de protombină B;
- Grup sanguin, tipizare HLA;
- Teste virale: HBV, HCV, EBV, CMV;
- HIV;
- Înălțime, greutate, istoric medical și stare de sănătate, inclusiv tensiunea arterială;
- ECG (electorcardiogramă);
- Examen radiologic al plămânilor;
- Ultrasonografie Doppler a ficatului;
- Tomografie computerizată a ficatului sau angioRMN pentru ficat sau colangiografie RMN pentru a determina mărimea și volumul ficatului și a segmentelor ce vor fi prelevate;
- Examinarea donatorului de către anestezist;
- Consimțământul donatorului și informarea acestuia de către chirurg cu privire la procedură;
- Informarea donatorului de către asistentul social;
- Terapia fizică preoperatorie.
Intervenția chirurgicală
Donarea de ficat se realizează de obicei printr-o incizie subcostală înaltă. Lobii ficatului sunt izolați de ligamentele și țesuturile înconjurătoare astfel ca vasele importante și căile biliare care intră și ies din ficat la nivelul hilului să poată fi disecate și izolate pe partea ce urmează a fi prelevată.
După împărțirea țesutului hepatic, ductul biliar este secționat și vasele de sânge sunt clampate, partea de ficat ce va fi donată este prelevată și irigată cu soluție rece pentru a menține țesutul hepatic în condiții fiziologice.
Va fi instalat un tub de dren pentru a colecta eventualele colecții lichidiene sau mici cantități de sânge de pe suprafața disecată.
Îngrijirile postoperatorii
Donatorul va rămâne în Secția de Terapie Intensivă cel puțin până a doua zi. După transferul într-un salon chirurgical obișnuit, cei mai mulți pacienți pot începe să bea lichide și eventual să și mănânce treptat.
Este foarte important ca pacientul să se mobilizeze din pat cât mai repede cu putință. În primele zile se efectuează teste de sânge zilnic, managementul durerii se realizează de obicei prin analgezie epidurală în primele 4-5 zile, care este apoi înlocuită treptat prin analgezice orale.
Majoritatea pacienților necesită o spitalizare de aproximativ 7-10 zile postoperator. Firele externe pot fi scoase la două săptamânii după operație, dar vindecarea completă a plăgii necesită 6 săptămâni. În această perioadă donatorul trebuie să evite să ridice greutăți și să desfășoare activități fizice susținute, dar poate să se plimbe pentru a-și menține forma fizică.
Durata concediului medical poate varia foarte mult de la individ la individ, dar în cele mai multe cazuri aceasta este de 8-12 săptămâni.
Controalele periodice de urmărire a stării de sănătate pe termen lung
Donatorul de ficat trebuie urmărit la intervale de trei luni, controlul constând în examen clinic, teste de sânge (teste de evaluare a funcțiilor ficatului) și examen cu ultrasunete al ficatului la 3 luni, și dacă este posibil, la 6 și 12 luni postoperator.
Dacă apar semne de complicații sau disfuncționalități în orice moment al perioadei postoperatorii donatorul trebuie să contacteze centrul de transplant pentru o evaluare suplimentară.
După aceea este de dorit să existe examene de urmărire, dar practicile privind controalele de urmărire pe termen de lung variază printre centrele de transplant hepatic.
