„Tulburările de mișcare trebuie depistate la timp”, interviu cu Akin Akakin, medic neurochirurg, Istanbul

Tulburările de mișcare pot fi voluntare sau involuntare și sunt cauzate, de regulă, de afecțiuni ale creierului. Dacă afecțiunea cerebrală este cauza tulburărilor de mișcare, tratamentul poate varia de la administrarea de medicamente până la chirurgie.
Operația este, de cele mai multe ori, unica soluție care rezolvă această gravă problemă de sănătate. Șansa unei vieți normale și independente, datorită montării unui stimulator la nivelul creierului, crește cu până la 80, 90%.
Akin Akakin face parte din elita medicilor neurochirurgi din Turcia. A salvat viețile a mai mult de 500 de pacienți, majoritatea afectați de distonie sau boala Parkinson.
Profesorul doctor Akin Akakin activează în cadrul Medical Park Goztepe Hospital din Istanbul, unitatea spitalicească de top, cu cadre medicale și servicii conexe, caracterizate prin cuvântul excelență.
Medicul neurochirurg are peste 20 de ani de experiență în ceea ce privește neuroanatomia chirurgiei creierului. A prezentat și publicat numeroase articole extrem de bine documentate în cadrul unor conferințe medicale organizate în Turcia, dar și în străinătate.
Despre tulburările de mișcare, specialistul turc spune că ele încep să atace tot mai des și nu mai țin cont de vârstă. Distonia și boala Parkinson, supranumită boala „corpului care nu te mai ascultă”, necesită o atenție sporită. Asta deoarece, odată instalate, sunt un adevărat chin pentru pacienți.
Timpul, spune profesorul doctor Akin Akakin, nu face decât să agraveze astfel de boli neurologice. De aceea e nevoie ca tulburările de mișcare să fie depistate în fază incipientă, în caz contrar, pacientul riscând să devină o persoană invalidă.
Spasmele musculare, tremurul, ori rigiditatea membrelor sunt printre principalele simptome ale acestor afecțiuni, care, în timp, netratate, generează și depresii majore.
Invitat în cadrul emisiunii „Sănătate fără frontiere”, specialistul neurochirurg a vorbit despre importanța montării stimulatorului cerebral la pacienții afectați de tulburările de mișcare. Șansele unei vieți normale și independente cresc semnificativ și, datorită tehnologiei avansate, un astfel de pacemaker are o durată de viață de la 10 până la 25 de ani. Procedura de montare a stimulatorului se efectuează sub anestezie locală. Riscurile sunt mai mici, iar recuperarea mult mai rapidă.
Pentru noutăți din viața medicală din Turcia, dar și pentru obține oferte pentru tratamente și intervenții în spitalele și clinicile de aici, accesați site-ul www.tratamente-turcia.ro, sau contactați consultanții de aici pe numărul de whatsapp: 0746.99.22.22.
Înregistrarea integrală a emisiunii poate fi urmărită aici: