Când am ales operația de micșorare a stomacului, prietenii și familia mea spun că am luat cea mai bună decizie. Cu siguranță, aș recomanda operația de micșorare de stomac unui prieten deoarece a avut rezultate extraordinare, iar serviciile au fost foarte bune.
Cât costă Gastric Sleeve prin Tratamente Turcia?
În ce grad de obezitate te încadrezi?
Calculează-ți indicele de masă corporală
(IMC sau Body Mass) și afă unde te încadrezi
- Abordare personalizată, adaptată la nevoi diferite și unice pentru fiecare pacient.
- Suntem asociați cu cele mai bune spitale din Turcia, cu experiență îndelungată.
- Intervențiile medicale sunt realizate în centre dedicate.
- Împreună cu partenerii noștri am creat un întreg program dedicat pacienților.
- Asigurăm translator pentru o comunicare permanentă.
- Echipa medicală este alcătuită din medici competenți și personal dedicat de specialitate care va fi în contact cu tine oricând ai nevoie atât înainte, cât și după operație, în perioada de monitorizare, pe termen lung.
De ce să alegi Tratamente Turcia
Descarcă Gratuit ghidul pacientului de chirurgie bariatrică
- Află peste 100 de sfaturi utile pentru o intervenție de succes.
- Tot ce trebuie să știi înainte și după operația de Gastric Sleeve.
- Singurul ghid complet despre operația de Gastric Sleeve în Turcia.

Ce conține pachetul Gastric Sleeve în Turcia All Inclusive
Solicită o programare
În baza consultației și analizelor fiecărui pacient, medicii noștri vor sugera varianta optimă de intervenție. Află ce tip de operație ți se potrivește.