Despre simptomele alergiilor
În timp ce în această perioadă ne bucurăm de vreme frumoasă și totul înflorește, milioane de oameni se luptă cu aceeași problemă care îi afectează în fiecare an. Ochi înroșiți, strănuturi repetate și rinoree, sunt câteva dintre simptomele alergiilor de sezon. Dacă aveți aceste simptome pentru mai multe săptămâni sau chiar luni, cam în aceeași perioadă din an, este mai mult ca sigur că suferiți de alergii de sezon. Din fericire, deși alergiile sunt destul de agresive și deranjante, există mai multe metode prin care putem să le minimizăm simptomele.
Ce sunt alergiile de sezon
În acest articol vă vom prezenta, pe scurt, ce sunt alergiile de sezon și care sunt cele mai bune remedii pentru a putea trece mai ușor peste ele.
Oamenii dezvoltă alergii atunci când sistemul imunitar reacționează la anumite substanțe pe care le percepe ca pe o infecție, producând astfel anticorpi pentru a lupta împotriva lor. Aceste substanțe sunt numite alergeni.
Următoarea dată când organismul întâlnește acești alergeni, produce anticipat mai mulți anticorpi, eliberând histamină și mediatori chimici în corp, care duc la reacțiile alergice. Aceste substanțe chimice duc la simptomele alergice care afectează nasul, gâtul, ochii și alte părți ale corpului.
Alergiile de vară
Alergiile de vară încep să apară de obicei prin luna mai, cei afectați de acest tip de alergie având simptome precum ochi înroșiți, rinoree, sinusuri inflamate, nas înfundat și uneori și tuse. La nivel mondial, alergiile de vară afectează până la 30% din populație.
Majoritatea persoanelor care suferă de “febra fânului” știu că aceasta este provocată de polen, acea pulbere fină care vine de la flori și care contribuie la procesul de reproducere a plantelor. Polenul ajunge în atmosferă cu ajutorul vântului, intrând în organismul uman prin ochi sau piele.
Cel mai des întâlnit alergen este polenul, dar mai sunt și alți factori care joacă același rol, cum ar fi iarba sau mucegaiul.
Este important de știut că nu cantitatea de polen din atmosferă contează când este vorba de declanșarea alergiei, ci felul acestuia. Fiecare persoană este sensibilă la un anumit tip de alergen, fie el în cantitate mică sau mare.
Există multe tipuri de polen, care apar în diferite perioade ale anului dar și în locuri diferite.
Spre exemplu, în perioada ianuarie – aprilie, cele mai frecvente surse de polen sunt pinul, frasinul, mesteacănul, ulmul și plopul. În lunile de vară predomină polenul provenit de la iarbă, iar toamna buruienile provoacă cele mai multe alergii.
Alte simptome alergice
Simptomele alergiilor de sezon se întind pe o perioadă mai lungă de timp, care poate dura de la câteva săptămâni până la câteva luni.
Febra este un simptom care nu este specific alergiilor, iar alături de mucozitățile galbene sau verzui conduc către un diagnostic infecțios.
Simptomele alergice diferă de la un pacient la altul, cele mai comune fiind tuse seacă, rinoree, ochi înroșiți, însă acestea pot fi mult mai severe, ca cele specifice astmului.
Recomandări pentru evitarea alergiilor
Cel mai bun sfat pentru o persoană alergică este să încerce să evite să iasă din casă în anumite intervale orare, când concentrația de polen din atmosferă este la cote maxime, cum ar fi primele ore ale dimineții sau după-masa.
Dacă totuși nu puteți evita aceste intervale, sunt câteva sfaturi în plus pe care le puteți respecta, cum ar fi purtarea ochelarilor de soare și a unei măști de protecție care vă poate proteja de pătrunderea alergenilor prin mucoase.
Mai mult, în aceste perioade ale anului este bine să vă spălați mâinile și părul cât mai des posibil și să evitați uscarea rufelor afară, deoarece polenul se poate așeza cu ușurință pe acestea fără să vă dați seama.
Un alt lucru important este să nu țineți ferestrele casei sau ale mașinii deschise. Chiar dacă este vară, folosiți aerul condiționat în locul aerisirii clasice, având însă grijă să echipați aparatul de aer cu un filtru adecvat.
Cu geamurile închise și rufele lăsate la uscat în casă, sunt șanse foarte mari ca umezeala din interiorul locuinței să crească și să se producă mucegai, un alt alergen periculos. Dezumidificatorul este soluția cea mai la îndemână pentru a evita acest lucru.
De asemenea, acordați puțin mai multă atenție și curățeniei din locuință, înlocuind aspiratorul clasic cu unul cu filtru special de purificare a aerului.
Aceste sfaturi sunt relativ ușor de urmat și vă pot ajuta foarte mult, însă nu există niciun mod prin care să puteți evita complet expunerea la alergeni.
Tratamentul medicamentos pentu alergii
Medicația este cea mai des folosită metodă de tratare a simptomelor alergiilor de sezon.
Deoarece oamenii răspund la alergii în mod diferit, tratamentul nu este unul standard. În timp ce pentru unii este de ajuns folosirea unor OTC-uri (medicamente care se vând fără rețetă), pentru alții este necesar un plan de tratament personalizat, recomandat de alergolog.
Antihistaminicele (ameliorează simptome precum strănut și rinoree) și decongestionantele (desfundă nasul) sau combinații ale celor două categorii de medicamente, sunt cele mai folosite OTC-uri în cazul alergiilor.
Imunoterapii pentru simptomele severe ale alergiei
Două tipuri de imunoterapii sunt disponibile pentru cei care suferă de simptome severe. Acestea sunt injecțiile și tabletele antialergice, care se prescriu doar de către medicul specialist, după efectuarea unor teste alergice.
Injecțiile
Conțin extract diluat de alergeni, mărindu-se doza administrată pacientului până când se stabilește o doză de întreținere potrivită acestuia. Acest proces ajută organismul să dezvolte o rezistență la tipul de alergen injectat, reducând astfel gravitatea simptomelor.
Tabletele antialergice
Sunt folosite pentru tratarea alergiilor la iarbă și ambrozie. Tabletele se administrează în doză zilnică unică, începând cu cel puțin 3 săptămâni înainte de începerea sezonului alergiilor, repetând procedura pentru o perioadă de cel puțin 3 ani.
Steroizii nazali topici sunt de asemenea de folos, atunci când sunt utilizați cu cel puțin o săptămână înainte de începutul sezonului de alergii.
Concluzia în ceea ce privește tratamentul medicamentos al alergiilor este aceea că nu trebuie să așteptați ca simptomele să își facă apariția, ci să vă tratați înainte cu cel puțin o săptămână de începerea sezonului alergiilor.
Deși medicamentele existente pe piață nu tratează definitiv alergiile, ele pot ameliora simptomele acestora, ajutându-vă, alături de alte câteva obiceiuri de viață relativ simple, să treceți peste această perioadă a anului mult mai ușor.
Nu uita că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate.